DE CE DANSEAZĂ OAMENII?

Te-ai întrebat vreodată de ce oamenii dansează?

Te invit să găsești răspunsul în rândurile ce urmează.

Un studiu publicat în revista de genetică a Public Library of Science în 2006 a concluzionat că, în vremuri de mult apuse, abilitatea de a dans era, de fapt, legată de capacitatea de a supraviețui. Potrivit cercetării, dansul a fost o modalitate prin care strămoșii noștri preistorici creau legături și comunicau, mai ales în perioadele grele. 

Cu alte cuvinte, am dansat încă de la începuturile umanității si dansul este o parte integrată din noi si o particularitate a rasei umane. Primele înregistrări ale acestei activități sunt picturile rupestre din India de acum 10000 ani. Însă, e deja știut ca si in antichitate dansul a fost folosit pentru a venera zei si zeițe, cât si pentru a întreține atmosfera la întâlnirile celor din crema societății. 

Ulterior, acesta era practicat de toată lumea, în toate mediile sociale, de la săteni la curțile regale. În secolul 19, a ajuns sa fie ridicat la rang de arta si de perfomanta, punându-se mai mult accent pe dansul în perechi si ulterior pe cel solo. Si astfel, puterea comunității, a grupurilor, a început sa fie diminuată si individualismul a devenit un mod de a fi si trai in societate. 

Alte studii recent făcute au demonstrat faptul ca toți copii se nasc cu abilitatea de a dansa. Dar modul in care aceștia continuă să danseze de-a lungul vieții se poate schimba radical. Exista tendința să credem ca limba maternă este primul instrument prin care te exprimi. Dar, de fapt nu e așa. Primul limbaj este mișcarea corpului, inclusiv dansul si este modul prin care comunicam inițial.

Copii se exprima intuitiv prin a dansa pe muzica. Dar pe măsura ce ei cresc si devin conștienți de sine, mulți se opresc din a mai dansa. Li se insufla ideea ca nu sunt tipul potrivit de persoana pentru a dansa sau ca este ceva în neregula cu activitatea de a dansa. Astfel, se ajunge în punctul de a lua ceva natural si instinctiv așa cum e dansul si a-l transforma in ceva foarte strict si riguros. Si pentru ca mișcările nu ies ca la carte si pentru ca sunt criticați pentru felul in care se mișcă, se opresc definitiv din a mai dansa.

În cele din urmă, apare gândul și întrebarea: “Dacă nu pot dansa profesionist, atunci, de ce sa mai dansez?”. Însă dansul nu este despre a fi profesionist. Este despre a fi, despre a simți, despre a te conecta, despre a te bucura, despre a te exprima. Când dansezi se stimulează multe părți din creier, ceea ce duce la îmbunătățirea vederii, stării de dispoziție, memoriei, serotoninei, coordonării.

Cercetătorii au examinat ADN-ul unui grup de dansatori și non-dansatori. Astfel, au descoperit că dansatorii au în comun două gene asociate cu predispoziție de a fi buni comunicatori sociali. Totodată, aceștia au niveluri mai ridicate de serotonină decât cei care nu dansează.

Desigur, nu toată lumea se naște cu atâta abilitate de a fi cel mai bun dansator. S-a dovedit științific ca ceea ce îi face pe unii să fie mai buni dansatori decât alții este simetria corpului. Ceea ce înseamnă ca atât timp cat te angajezi în activități ce țin de dans, și corpul tău va deveni mai simetric, iar postura, flexibilitatea și motricitatea se îmbunătățesc considerabil. 

De ce mai dansam? Pentru ca astfel se înlătura barierele sociale și se promovează incluziunea. Emigranții se adaptează și se integrează mai ușor atunci când își pot manifesta dansul și cultura în noul loc de adopție. Dansul oferă o platformă pentru schimburi culturale și apreciere. Atunci când culturi diferite se unesc, adesea își împărtășesc dansurile tradiționale ca o modalitate de a-și prezenta moștenirea unică și de a promova înțelegerea, încurajând respectul și aprecierea pentru diversitate.

Dansul devine un mijloc de păstrare a istoriei orale și de transmitere a poveștilor care altfel ar putea fi pierdute. Permite comunităților să-și comunice experiențele colective, înțelepciunea și valorile prin întruchiparea fizică a acestor narațiuni.

Dansul este un lipici care aduce lumea împreună. Dansezi cu familia, cu cei apropiați! Practici dansul pentru identitatea ta, pentru a aparține unor grupuri, pentru a duce o moștenire culturală mai departe, pentru a trezi femeia din tine, pentru a găsi liniștea, pentru a seduce, pentru a vindeca, pentru a debloca, pentru a manifesta, pentru uniune, pentru libertate, pentru viața, pentru a exprima emoții, pentru strămoși, pentru zeița din tine! Dansezi pentru ca ești  om!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *