În noaptea de Înviere, Lumina coboară pe Pământ și se răspândește cu repeziciune. E fascinant să văd atât de mulți oameni care devin, măcar pentru o perioadă scurtă de timp, purtători de Lumină, în toate colțurile lumii.
Oare cum ar fi dacă în fiecare zi am duce cu noi peste tot o lumânare aprinsă? Oare asta i-ar ajuta mai mult pe oameni să își vadă propria Lumină lăuntrică? Și astfel să își amintească că, de fapt, ei sunt Lumină?
În rândurile ce urmează, îți voi spune povestea terapeutică “Mărturia unei lumânări”, pe care te invit sa o citești cu sufletul:
“M-ați aprins și vă uitați gânditori la lumina mea. Simțiți bucurie în suflet? În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă, arzând, am devenit mai mică. De fapt eu am doar două posibilități:
Prima e să rămân întreagă. Asta ar însemna să nu fiu aprinsă și atunci nu mă micșorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul.
A doua ar fi să răspândesc lumină și căldură și, prin asta, să mă dăruiesc chiar pe mine însămi. Asta e mult mai frumos, decât să rămân rece și fără rost.
Și voi, oamenii, sunteți la fel. Când trăiți numai pentru voi, sunteți lumânarea neaprinsă, care nu și-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiți lumină și căldură, atunci aveți un sens. Pentru asta trebuie să dați ceva: iubirea, adevărul, bucuria, încrederea și dorurile pe care le purtați în inimă.
Gândiți-vă, cu pace în suflet, că sunteți ca o lumânare aprinsă.
Să nu vă temeți că deveniți mai mici! Asta e o iluzie. Înăuntrul vostru e mereu Lumină.
Eu sunt doar o simplă lumânare aprinsă. Singură, luminez mai puțin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina și căldura sunt mai puternice.
Și la voi oamenii e tot așa: împreună luminați mai mult!!!” (autor necunoscut)
Leave a Reply