MERGI MÂNDRĂ, FEMEIE FRUMOASĂ!


În fiecare femeie există trei centri de putere: pântec, inima și al treilea ochi. Pe scurt: Putere feminină- Iubire-Intuiție. Și este de preferat ca aceștia să fie unificați pentru a se putea activa energia Femeii înțelepte.

Înțeleapta aduce puterea și discernământul de a ști ce trebuie să moară și să dispară din viață ta (oameni, lucruri, situații, emoții), ghidându-te să faci spațiu pentru ca noul să iasă din cenușa vechiului. Această femeie este complet trează, este profund conectată la Univers, la Divin. Ea îți oferă intuiție și înțelepciune pentru a te ghida în următoarea fază sau capitol al vieții tale, permițându-ți să te înalți și să evoluezi.

Atunci când își amintește că ești copilul Universului și că sufletul tău știe calea și răspusurile pe care le cauți, când conștientizezi că ești o parte importantă a lumii în care trăiești, vei putea ieși din zona de umbră, ducându-te către credința eliberatoare: „Sunt o sursă evoluată de Înțelepciune, Putere și Iubire”.

În belly dance-ul sacru, această unificare a celor trei centre se poate realiza prin diferite posturi ale corpului, așa numitele poziții ale corpului care întruchipează energia zeițelor. Sau prin mișcări specifice dansului oriental terapeutic, creând un mini dans.

Calea Înțeleptei este un proces prin care îți amintești ceea ce știi deja și care este în stare latentă în sufletul tău. Pe măsură ce mergi pe acest drum, este posibil să sesizezi schimbări în modul în care te conectezi la tot ce este în jurul tău. Observi o legătură profundă cu plantele, cu cristalele, cu animalele, cu Pământul, cu Universul, cu surorile tale și cu propriul tău corp. Aduci ritualul în viața ta de zi cu zi. Vezi semnele prin care Universul vorbește cu tine și ești intr-o stare de prezență amplificată.

S-ar putea să observi că te simți mai în siguranță și că îți locuiești mai mult propriul corp, propria ta viață. E posibil să descoperi că te miști mai ușor și că îți deschizi inima fără teamă. S-ar putea să simți mai mult că ești ghidată și susținută de partenerul tau de dans în ale vietii, însuși Universul.

A avea încredere în cunoașterea ta interioară și a-ți onora sinele fizic, emoțional și spiritual aduce cu sine un sentiment de bucurie și împuternicire. 

Hrănește-ți creativitatea. Cântă, dansează și împărtășește ceea ce simți și ceea ce trăiești cu surorile tale, îngrijește-ți corpul din interior și exterior și îmbrățișează-te cu iubire necondiționată. Toate acestea sunt cu cu adevărat vindecare holistică!


Mergi mândră, femeie frumoasă! Este dreptul tău de naștere.

Nu eşti singură. Mergi pe urmele bunicelor — a tuturor Femeilor Înțelepte care au venit înaintea ta.

Ascultă-le vocile atunci când îți vorbesc!

Ascultă! Învață! Iubește! Strălucește!

Și pentru ca orice Femei Înțeleaptă are nevoie de un ghid, te invit să citești articolul Maria Magdalena: renașterea femininului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *