”Pământul se bucură de cuvintele noastre, de respirația și de pașii pașnici. Fie ca fiecare suflare, fiecare cuvânt și fiecare pas să o facă pe Mama Pământ mândră de noi.” Amit Ray
Mama Pământ este fundația noastră. Din corpul ei s-a născut toată viața de pe această planetă. Ea este cea care te ține în brațele ei iubitoare. Ea este cea care îți spune că tu mereu ai avut și vei avea potențialul de a renaște, de a crește, de a deveni cea mai bună versiune a ta. Ea te invită să-ți amintești că este mereu aici, mereu aproape! Îți spune că propriul tău trup este templul ei cel mai de preț. Iar inima ta bate în ritm cu cântecul ei sacru!
Ca un părinte iubitor, ea te încurajează mereu să te abandonezi în îmbrățișarea ei, pentru a elibera îndoiala, neîncrederea, gândul că trebuie să faci totul singură. Și astfel, să te deschizi pentru a primi darurile ei, știind că ea îți oferă spațiu pentru a prospera, pentru a trăi, pentru a FI.
Noi, ca fiicele ei, în special, avem o conexiune aparte cu Ea.
Și ca orice legătură, ea trebuie menținută, hrănită, însuflețită, onorată. Poți face asta, vorbind cu Mama Pământ, lucrând cu energia ei, având grijă de resursele ei, vizitând-o mai des. Și astfel, devii capabilă să menții canalul de conexiune puternic și, prin urmare, primești pe deplin bunătatea ei atât sub formă de abundență fizică, cât și sub formă de înțelepciunea.
Pământul te ghidează spre înțelegerea frumuseții, puterii și magiei lumii fizice și a înțelepciunii corpului. Îți amintește să fii recunoscătoare pentru ceea ce ai și pentru ceea ce lumea fizică are de oferit.
Ea tânjește să primească darurile tale. Acestea pot fi: dansul tău, cântecul tău, sângele tău lunar, devotamentul tău, iubirea ta, ceremonii realizate pentru ea, un copac sau o floare plantate pentru ea.
Unul dintre cele mai mari daruri ale ei pentru tine este corpul tău fizic. A reveni acasă, la Mama Pământ, înseamnă a-ti locui trupul cu onoare și demnitate. Este important să ai un profund sentiment de recunoștință pentru miracolul acestei binecuvântări. Doar fiind în corp cu conștinetizare și iubire, îi poți accesa înțelepciunea. Tot în interiorul trupului, se găsesc darurile pe care strămoșii tăi le-au lasat pentru tine.
Mai mult decât atât, pentru a stabili o conexiunea directă și profundă cu Mama Gaia este important să activezi chakra Steaua Pământ.
Chakra Steaua Pământ poate fi găsită la aproximativ 23 cm sub nivelul tălpilor, în linie directă cu chakra rădăcinii (Muladhara) și sacrală (Swadisthana).
Numele în sanscrită al acesteia este Vasundhara, care se traduce prin „Fiica Pământului”. Reprezintă „ancora” ta atât pentru lumea fizică, cât și pentru cea spirituală.
Aceasta servește ca un punct de înrădăcinare în această dimensiune pentru întregul sistem de chakre, te ancorează ferm în prezent și te conectează la conștiința colectivă a întregii umanități. Acest lucru subliniază faptul că toți suntem unul și servim unui scop universal și forței divine.
Activarea acestui centru energetic asigură o conexiune sănătoasă și stabilă cu Terra atât a corpului eteric, cât și a celui fizic.
Trezind această chakră, îți îmbunătățești conexiunea cu energiile Mamei Gaia, fiind împământată și bucurându-te de stabilitate. Steaua Pământului servește ca o ancoră puternică, care te sprijină ferm în momentul prezent. În esență, îți hrănește simțul conexiunii cu ceva mai mare decât tine!
Atunci când acest centru energetic este puternic, trage energie plină de resurse de la Gaia. Gândește-te la asta ca la o punte între propriul tău câmp energetic și energia emisă de planeta noastră iubitoare. Energia din Pământ urcă prin picioarele tale și astfel se hrănește întreg sistemul de chakre.
Activarea acestei centru energetic asigură o conexiune sănătoasă la gridul de cristal al Terrei, te aliniezi cu sursa, cu însăși viața, cu Universul și aduci nutrienți energetici pentru a susține forța ta vitală.
El îți restabilește legătura cu corpul, ajutându-te să fii ancorată și împământată în realitate. Îți amplifică concentrarea și claritatea, ajutându-te să rămâi centrată. Pe măsură ce te aliniezi la energia Pământului, devii din ce în ce mai în contact cu scopul vieții tale.
Cine are această chakră blocată sau dezechilibrată, îi este greu să manifeste abundența, se simte singur sau are un dor inexplicabil de acasă (un ”acasă” care nu este în această dimensiune), simte că „nu aparține pământului”, este instabil, neîmpământat, blocat, dezorientat și confuz în ceea ce privește scopul vieții lui.
În primul rând, este important să stabilești o conexiune cu picioarele tale, pentru că ele sunt ”antenele” care te pun în legătură cu Mama Gaia.
Din punct de vedere metafizic, ele te conectează la puterea fundațiilor solide și a mobilității. Acestea sunt centrul de acces pentru întreg corpul uman, ținând cont că în tălpi este panoul de comandă al întregului organism. Prin intermediul picioarelor, primești energie de la Terra și trimiți înapoi energie către acesta.
Picioarele sunt o parte importantă a corpului uman. Ele sunt cele care te poartă prin viață, sunt cele care te ajuta să te miști, care te susțin. Și tot acestea sunt cele cu care dansezi. Tot acestea te conectează cu portalul chakrei Steaua Pământ prin care primești energie de la Gaia și prin care trimiți înapoi energie către aceasta.
De aceea, dacă ai considera fiecare pas pe care îl faci ca fiind o rugăciune pentru Terra, oare cum ai păși? Ce ai transmite prin felul în care mergi?
Așadar, te invit ca în cadrul acestui workshop să resemnifici conexiunea cu Mama Pământ si să înveți să te conectezi la un nivel profund cu ea!
În cadrul workshop-ului:
Pentru că ești în această întrupare, ești nimeni alta decât fiica Mamei Pământ! Iar atâta timp cât bați la porțile ei prin acest dans al picioarelor și al tălpilor și al bazinului, cu siguranță ușa ei se va deschide larg pentru tine!
Întâlnirea are loc sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 15 și va dura aproximativ 2 ore si jumătate.
Locația va transmisă persoanelor care vor participa.
Investiția ta este 100 de lei. Iar dacă vii însoțită de o prietenă, împreună veți plăti 80 de lei.
Fie pe Messenger-ul paginii, fie pe adresa de e-mail: contact@bellydancesacru.ro, fie pe Whatsapp la 0724748817.
Numele meu este Elena-Carmen Țuca și sunt psihoterapeut integrativ cu o experiență profesională de peste 11 ani. În ultimii patru ani, m-am specializat pe lucru cu pântecul si într-o formă de dans terapeutic: belly dance-ul sacru. Formatoarea mea principală este din SUA.
În prezent, pe lângă terapiile individuale, lucrez și cu grupuri de femei pe vindecarea rănii de feminitate. În cadrul acestora, îmbin psihoterapia cu dansul sacru oriental. Realizez workshopuri, grupuri de terapie și tabere pentru femei.
Am scris o serie de articole despre belly dance-ul sacru pentru Psychologies.ro. În 2022, am publicat cartea “ De mână cu rușinea la psihoterapie” sub egida Curtea Veche Publishing.
Daca vrei să mă cunoști mai bine, te invit să accesezi secțiunea de pe site: Despre mine. De asemenea, mă găsești pe pagina de facebook Povestea Feminității sau în grupul de Facebook Descoperă tainele belly dance-ului sacru.
Așadar, te aștept cu drag la întâlnirea cu Mama Pământ!