În adâncul ființei noastre feminine trăiește o forță arhaică, misterioasă și suverană – Tigresa. Ea este femeia care nu se teme de puterea ei. Aceasta simte, aude, miroase și respiră prin piele. Își mișcă trupul cu o eleganță instinctuală, uneori blândă ca o adiere, alteori aprinsă ca focul în miez de noapte.
Tigresa este un simbol puternic al feminității sălbatice și independente, un arhetip care te conectează la energia primordială și instinctuală. În multe culturi, ea este văzută ca un protector al teritoriului său și o ființă care acționează dintr-o stare de conexiune profundă cu propria forță interioară. De asemenea, aceasta reprezintă și o energie creativă extrem de activă, având o prezență impunătoare, dar și capacitatea de a se retrage și de a reflecta atunci când este nevoie.
Tigresa este arhetipul femeii care și-a reamintit limbajul pântecului.
Este femeia care a coborât din minte în corp și din corp în rădăcina sa senzuală – acolo unde locuiește înțelepciunea instinctelor, a ritmurilor naturale și a granițelor sacre.
În tradițiile vechi, pântecul femeii era văzut ca un spațiu oracular, un templu de creație și alchimie. Tigresa dansează din pântec, instinctual. Nu o interesează să respecte o tehnică. Ea ascultă ritmul ciclului lunar, al pulsației vieții.
Pântecul este sanctuarul puterii tale primordiale, locul unde se ascunde instinctul viu, forța neîmblânzită a feminității. Este acolo unde trăiește adevărul nepermis al corpului, liber de norme și de așteptări exterioare. În adâncurile pântecului se află acea energie instinctuală care te conectează direct cu esența ta feminină, cu ciclurile naturale ale lumii și cu înțelepciunea ancestrală.
Instinctul nu se cere înțeles, ci simțit. Pântecul nu doar că dă viață, ci te învață cum să trăiești în armonie cu acea forță de bază – capabilă să transforme, să protejeze, să crească și să renască. Fiecare mișcare, fiecare respirație din pântecul tău reamintește că puterea autentică vine din interior, că instinctul tău este ghidul cel mai autentic.
În prezentul său sacru, pântecul te cheamă să te reconectezi cu el, să îți asculți instinctele și să te deschizi către o viață trăită din adâncuri. Căci adevărata putere nu vine din minte, ci din trup – din pântecul tău sacru.
Senzualitatea sacră este chemarea profundă a sufletului de a locui complet trupul. Nu este o strategie de atracție, ci o formă de conectare divină – cu pământul, cu viața, cu sinele. Ea nu se reduce la sexualitate, deși o cuprinde și o onorează, ci este o stare de prezență deplină în fiecare gest, atingere, respirație.
Senzualitatea sacră este un act de sacralizare a vieții prin trup.
Ea se naște din coborârea conștiinței în pântec, din acceptarea plăcerii ca instrument de transformare, din reîntoarcerea la instinctele curate, nepervertite de rușine.
Tigresa nu „seduce”. Ea radiază. Senzualitatea ei nu este pentru alții, ci pentru propria ei ancorare în viață. E modul în care își bea ceaiul, cum pășește desculță, cum respiră adânc și dansează în intimitatea nopții.
Senzualitatea ei este e espre a se înfățișa pe sine în toată splendoarea și forța interioară. Este o formă de stimă de sine și de respect profund față de propria ființă, care se reflectă în felul în care o femeie își trăiește corpul, mișcările, și chiar gândurile.
Este o stare de prezență profundă în corp, un limbaj fără cuvinte al iubirii de sine. Iar dansul este unul dintre cele mai firești canale prin care această energie poate fi activată, exprimată, onorată.
Tigresa este simbolul unei energii primordiale, un amestec rar între instinctul sălbatic și grația subtilă. În fiecare mișcare a ei, se oglindește perfect echilibrul dintre forța neîmblânzită a instinctelor și eleganța naturală a feminității. Instinctul tigresei este acela care o face să răspundă rapid, cu siguranță și cu o precizie uimitoare în fața provocărilor, iar grația îi permite să își trăiască puterea într-un mod subtil și în același timp cuceritor.
Pentru femeia modernă, tigresa este un arhetip care ne cheamă să acceptăm și să înțelegem această dualitate în noi înșine. Ea te învață că este posibil să fii atât puternică, cât și blândă; să trăiești dintr-o energie instinctuală de protecție și apărare, dar și dintr-o sensibilitate delicată care îți permite să fii în acord cu frumusețea și armonia lumii din jurul tău. În acest echilibru între instinct și grație, femeia ajunge să își regăsească esența autentică și să manifeste o putere care este în același timp vulnerabilă și imbatabilă.
A fi în armonie cu această energie înseamnă a învăța să îmbrățișezi atât partea sălbatică din tine, care răspunde imediat și instinctiv la viață, cât și partea care trăiește cu grație, fără teama de a arăta sensibilitatea și frumusețea interioară. Tigresa din tine nu este doar o imagine de forță, ci și un exemplu de delicatețe, un dans continuu între ceea ce este profund instinctual și ceea ce este rafinat, subtil.
Prin urmare, a trăi ca tigresa înseamnă a găsi puterea de a fi completă, de a accepta și a înțelege ambele fațete ale ființei tale, permițându-le să se manifeste într-un mod autentic și liber.
În dansul sacru, senzualitatea devine rugăciune în mișcare. Fiecare cerc al pântecului, fiecare ondulație a șoldurilor, fiecare respirație devine o chemare tăcută către femeia divină care locuiește în tine. Iar în acest spațiu, nu mai e nimic de demonstrat – ci doar de simțit, onorat, trăit.
Mișcările lente, fluide și conștiente ale pântecului refac legătura cu această zonă a corpului, un loc al puterii instinctuale, al creației și al plăcerii. Dansul nu este despre a atrage atenția, ci despre a intra într-o stare de plenitudine, în care corpul și sufletul sunt în armonie. Este o întoarcere la ceea ce femeile au știut mereu: că trupul lor e sacru, că instinctele lor sunt ghizi și că senzualitatea este o rugăciune vie.
Dansul terapeutic oriental devine în acest context o cheie esențială. Nu pentru a performa, ci pentru a trezi puterea sa senzorială, erotică și instinctuală – o putere blândă, dar imposibil de oprit.
Fiecare mișcare devine o punte între ceea ce ești și ceea ce ai uitat că ești: putere și grație, sălbăticie și blândețe, foc și apă.
Belly dance-ul sacru al tigresei este un dans al reamintirii, care nu doar că mișcă corpul, dar și sufletul. El reactivează puterea ancestrală a tigrese, o ființă sălbatică și grațioasă, simbol al înțelepciunii, al protecției și al energiei creatoare.
Așadar, îți deschid porțile unui spațiu sacru, direct în inima feminității instinctuale! Aici, grația întâlnește forța, iar senzualitatea sacră se împletește cu puterea de a pune limite clare și de a te lăsa iubită. Vino să îți activezi pântecul, să dansezi cu energia vitală și să îți reamintești misterul Femeii care își cunoaște atât blândețea, cât și focul interior.
În cadrul ceremoniei, vei:
Mișcările de belly dance sacru, au ca scop:
O vestimentație cu animal print sau care să îți sugereze ideea de senzualitate sacră. Și ținând cont ca vom dansa desculțe, să ai la tine niște tălpici.
Întâlnirea are loc duminică, 25 mai, de la ora 15 și va dura aproximativ 2 ore si jumătate.
Locația va transmisă persoanelor care vor participa fizic. Însă se poate participa și online.
Investiția ta este 130 de lei.
Fie pe Messenger-ul paginii, fie pe adresa de e-mail: contact@bellydancesacru.ro, fie pe Whatsapp la 0724748817.
Numele meu este Elena-Carmen Țuca și sunt psihoterapeut integrativ cu o experiență profesională de aproape 13 ani. În ultimii cinci ani, m-am specializat pe lucru cu pântecul si într-o formă de dans terapeutic: belly dance-ul sacru. Formatoarea mea principală este din SUA.
În prezent, pe lângă terapiile individuale, lucrez și cu grupuri de femei pe vindecarea rănii de feminitate. În cadrul acestora, îmbin psihoterapia cu dansul sacru oriental. Realizez workshopuri, grupuri de terapie și tabere pentru femei.
Am scris o serie de articole despre belly dance-ul sacru pentru Psychologies.ro. În 2022, am publicat cartea “ De mână cu rușinea la psihoterapie” sub egida Curtea Veche Publishing.
Daca vrei să mă cunoști mai bine, te invit să accesezi secțiunea de pe site: Despre mine. De asemenea, mă găsești pe pagina de facebook Povestea Feminității sau în grupul de Facebook Descoperă tainele belly dance-ului sacru.