Îngerii sunt ființe spirituale de lumină, considerate mesageri ai divinității și aducători ai iubirii, protecției și înțelepciunii divine. Prezenți în aproape toate tradițiile religioase și spirituale, ei sunt văzuți ca intermediari între Cer și Pământ, între divinitate și oameni, având rolul de a aduce lumină, ghidare și ajutor în momentele de nevoie.
Energia lor se aliniază cu aspectele feminității sacre: intuiția, compasiunea, creativitatea și puterea vindecătoare. Conectarea cu îngerii ajută la trezirea acestor aspecte interioare, inspirând femeile să își exprime autenticitatea și puterea interioară.
În perioada sărbătorilor de iarnă, această energie angelică devine cu atât mai intensă, deoarece îngerii sunt cei care au anunțat nașterea lui Iisus, mesajul lor fiind unul de speranță, iubire și bucurie.
Feminitatea, în acest context, este mai mult decât un aspect fizic sau social – este energia divină a Mamei, reprezentata de Fecioara Maria.
Crăciunul este celebrarea nașterii pruncului Iisus, dar și un moment profund de reînnoire spirituală. În contextul acestei sărbători, copilul interior devine simbolul nașterii divine și al unei noi vieți pline de speranță. Cine este copilul interior? Este acea parte din tine care păstrează bucuria pură, curiozitatea și creativitatea. Este cel care vede lumea cu ochi plini de mirare și se deschide către magie și miracole.
În această perioadă, energia îngerilor, feminitatea sacră și magia nașterii sunt aduse în prim-plan, printr-un dans sacru.
De Crăciun, îngerii, ca mesageri ai cerului, își unesc energia cu feminitatea sacră, care aduce pe lume darul nașterii. Această uniune este simbolizată prin mișcări de dans care reflectă atât iubirea maternă, cât și protecția divină.
Invocarea lumii angelice în timpul dansului sacru amplifică energia și deschiderea spirituală. Este un mod de a manifesta iubirea divină în corpul fizic, creând o punte între cer și pământ. Pașii și mișcările sunt în armonie cu vibrațiile angelice, ca și cum îngerii ar dansa împreună cu tine, aducând protecție și iluminare. Mișcările sunt delicate și fluide, ce exprimă armonie, pace și deschidere.
În această perioadă sacră, dansul sacru devine dans al bucuriei care aduce în față esența copilului interior. Crăciunul devine, astfel, o invitație de a te reconecta cu acea energie inocentă și plină de entuziasm, un moment în care redescoperi magia și speranța copilăriei. Astfel, are loc o formă de vindecare a fetiței interior, o cale de a lăsa în urmă fricile și rănile trecutului și de a renaște într-o stare de bucurie pură.
Așadar, te aștept alături de mine timp de 2 ore și jumătate la un dans ceremonie în care îngerii, energia maternă sacră și inocența copilului interior se întâlnesc pentru a aduce lumină și iubire în inima ta. Printr-un amestec armonios de ritual, poveste, dans sacru și sunet sacru, te vei conecta la energia magică a Crăciunului. De aici, îți vei lua o doză puternică de medicament pentru suflet, celebrând nașterea unei noi lumi interioare, una în care iubirea, lumina și protecția divină sunt la fiecare pas.
În cadrul ceremoniei, vei:
O vestimentație în culorile alb, crem sau roșu.
Duminică, 15 Decembrie, de la ora 15 și va dura aproximativ 2 ore și jumătate. Workshop-ul are loc în București, iar adresa exactă va fi transmisă persoanelor care participă.
Investiția ta este 120 de lei.
Fie pe Messenger-ul paginii, fie pe adresa de e-mail: contact@bellydancesacru.ro, fie pe Whatsapp la 0724748817.
Numele meu este Elena-Carmen Țuca și sunt psihoterapeut integrativ cu o experiență profesională de peste 12 ani. În ultimii patru ani, m-am specializat pe lucru cu pântecul si într-o formă de dans terapeutic: belly dance-ul sacru. Formatoarea mea principală este din SUA.
În prezent, pe lângă terapiile individuale, lucrez și cu grupuri de femei pe vindecarea rănii de feminitate. În cadrul acestora, îmbin psihoterapia cu dansul sacru oriental. Realizez workshopuri lunare, grupuri de terapie săptămânale și tabere pentru femei.
Am scris o serie de articole despre belly dance-ul sacru pentru Psychologies.ro. În 2022, am publicat cartea “ De mână cu rușinea la psihoterapie” sub egida Curtea Veche Publishing.
Daca vrei să mă cunoști mai bine, te invit să accesezi secțiunea de pe site: Despre mine. De asemenea, mă găsești pe pagina de facebook Povestea Feminității sau în grupul de Facebook Descoperă tainele belly dance-ului sacru.
Crăciunul, dansul sacru, îngerii și feminitatea sunt toate firele care te leagă de esența ta divină. În această perioadă, îmbrățișează-ți copilul interior, onorează-ți feminitatea și lasă-te ghidată de lumina îngerilor pentru a păși într-un spațiu de iubire, pace și armonie interioară.